COMUNA
MATEEȘTI

Lupu, Marian

Lupu, Marian

Lupu, Marian (n: 29.12.1953, Călărășești, com. Mateești). Interpret de muzică populară. A absolvit Liceul Lahovari din Râmnic. De pe băncile liceului a început să fie cunoscut ca interpret de muzică populară la diverse serbări școlare. În anul 1976, și-a unit destinul cu tânăra Lucreția, care s-a afirmat și ea în domeniul muzicii populare (ea a debutat la ansamblul Mugurelul, de la USG-dirijor Mihai Preda). Angajat la Combinatul Chimic, a evoluat din 1984 ca solist în ansamblul Izvorașul – de acolo – și s-a afirmat apoi pe toate scenele țării. A debutat la o competiție națională pe scena din Slobozia (1972-Cântarea României), ca reprezentant al județului Vâlcea. A câștigat numeroase premii: la concursul Maria Tănase de la Craiova (1986 și 1990), București (1989, la TVR- preselecție concurs Floarea din Grădină), la festivalul Junii Sibiului, Sibiu (1992) etc. Împreună cu ansamblul Doina Oltului al Casei de Cultură Călimănești, a făcut turnee în țară dar și în Bulgaria (1991) sau Ungaria (1993). După anul 2002, ca fondator al ansamblului Rapsozii Oltului, a participat la realizarea unor CD-uri cu muzică populară din repertoriul unor valoroși rapsozi (Gheorghe Bobei, Ilie Zugrăvescu, Bartolomeu Todeci și Ion Piloiu). În anul 2016 a fost unul din cei care au participat la spectacolul prilejuit de lansarea volumului Doina Oltului, închinat prezentării activității ansamblului și vieții unui apreciat mentor al activităților culturale din județ: Gheorghe Diaconu. Ca solist al ansamblului Rapsodia Vâlceană, participă încă la diverse evenimente și spectacole aniversare.

sursa: Monografia Comunei Mateești

Administrativ
AVIZIER ELECTRONIC
Administrativ
DOCUMENTE RECENTE
Religie
CALENDAR ORTODOX

Ieri, 17 octombrie, am sărbătorit:

  • Sfântul Proroc Osea

Astăzi, 18 octombrie, sărbătorim:

  • Sfântul Apostol și Evanghelist Luca

Mâine, 19 octombrie, vom sărbători:

  • Sfântul Proroc Ioil

Poimâine, 20 octombrie, vom sărbători:

  • Sfântul Gherasim din Kefalonia
  • Sfântul Mucenic Artemie
Ultima actualizare:
11:37 | 14.10.2025
Distribuie:
COMUNA
MATEEȘTI
© 2025 Primăria Mateești, jud. Vâlcea. Toate drepturile rezervate.
Comuna Mateești
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.